Multe cupluri după ce se căsătoresc, în mod natural, achiziționează bunuri care să le servească mariajului. De ce cele mai multe ori, printre aceste bunuri se numără și un imobil, un teren sau o casă. O întrebare foarte des întâlnită este cine rămâne cu casa sau terenul achiziționat în timpul căsătoriei după divorț.
În primul rând, trebuie subliniat foarte clar că, divorțul nu înseamnă și partajul bunurilor. Divorțul reprezintă separarea în drept a celor doi soți fără ca această separare să le afecteze bunurile. Astfel că, există foarte multe cazuri când soții după ce au divorțat, nu au făcut partajul. Asta înseamnă că, soții sunt separați în fapt și în drept, dar bunurile pe care le-au achiziționat în timpul căsătoriei, sunt stăpânite de aceștia în continuare în aceeași manieră ca înainte de divorț.
În al doilea rând, partajul nu este obligatoriu. Soții pot divorța și pot să nu investească instanța de judecată cu o acțiune de partaj, alegând să rămână coproprietari pentru o perioadă de timp din diverse motive (lipsa banilor, durata îndelungată a partajului etc).
Dacă se va face partajul, în această procedura, se va stabili (după un probatoriu îndelungat și după dorințele părților) cine va dobândi terenul sau casă. Merită menționat că, dacă în achiziționarea casei este implicat un creditor ipotecar (spre exemplu o bancă, când s-a achiziționat casa cu credit) atunci și acesta din urma va avea un cuvânt de spus.
Divorțul soților nu are efect asupra contractului de credit cu privire la exigibilitatea ratelor, astfel că, divorțați fiind, soții trebuie să își achite în continuare creditul. Este drept, dacă se discută cu banca, se poate ca unul dintre soți (dacă este solvabil – adică are suficient de mulți bani) să preia creditul în continuare. La fel de bine, dacă banca este de acord, se poate aduce un codebitor în locul fostului soț.
Finalmente, prin hotărârea de partaj, instanța va încerca să balanseze activul și pasivul care va fi luat de fiecare dintre soți. Astfel, oricare dintre soți poate prelua terenul sau casa (și eventual creditul ipotecar contractat) mai ales dacă și celălalt este de acord. În lipsa acordului, va fi necesar un probatoriu amplu, pretențiile solicitate de către unul dintre soți să fie dovedite și astfel să se obțină ceea ce se dorește. Mai trebuie menționat că, tot în urma probatoriului administrat, se poate dovedi că unul dintre soți a avut o contribuție mai mare la achiziționarea unui bun iar asta poate conduce la o cotă mai mare ce i-ar reveni în cazul partajării acelui bun.