Cât durează un divorț în instanță?

cât durează un divorț în instanță?

Una dintre întrebările frecvente este cât durează un divorț în instanță dacă celălalt soț nu dorește să divorțeze.

Cât durează un divorț în instanță ?

Răspunsul la întrebare îi descurajează pe foarte mulți și aproape că ar renunța la divorț. Dar își reamintesc că deja au sunat la avocat pentru că nu mai pot sta așa.

Un divorț în instanță are o durată medie de cel puțin 6 luni de zile dacă nu și mai mult.

Motivul este simplu, instanțele de judecată sunt foarte încărcate. Dosarul de divorț stă în procedura regularizării măcar câteva luni de zile.

Sigur, unele instanțe sunt mai puțin aglomerate și regularizarea merge mai repede. Dar, în instanțe aglomerate precum cele din Municipiul București, regularizarea poate dura.

Ce înseamnă regularizarea dosarului?

Ce înseamnă regularizare? În esență, reprezintă o procedură administrativă, exclusiv scrisă, în care judecătorul analizează dosarul.

Spre exemplu, cererea de divorț este primită de către judecător la dosar iar acesta o trimite soțului pârât. Ulterior, va primi un răspuns (o întâmpinare) și va trimite acel răspuns soțului care a formulat cererea de divorț.

Toate aceste proceduri durează suficient de mult. Pârâtul are 25 de zile să răspundă la cererea de divorț din momentul în care a primit cererea.

Totodată, judecătorul verifică dacă la dosar se găsesc toate piesele de care are nevoie pentru soluționare. Spre exemplu, se uită să vadă dacă ați depus taxa de timbru judiciar. Dacă este divorț cu minori, analizează dacă există depus certificatul de naștere al minorilor.

În cât timp vine citația de la divorț?

Unii dintre clienți află verbal de la soț că a introdus cererea de divorț. Alții, mai pragmatici, utilizează portalul instanțelor de judecată.

De acolo află că există un dosar deschis pe numele lor. Citește acest articol dacă vrei să afli cum să găsești un dosar (are aplicabilitate generală).

cum găsești un dosar
cum găsești un dosar

Astfel, se naște o întrebare și mai apăsătoare. În cât timp vine citația de la divorț?

Ca judecătorul să trimită cererea de divorț (implicit și citația) trebuie să regularizeze dosarul. Judecătorul nu trimite cererea până ce aceasta nu are toate elementele prevăzute de art. 194 Cod de procedură civilă.

Cele mai importante dintre acestea pentru divorț sunt:

  • numele și prenumele, domiciliul sau reședința părților; De asemenea, cererea va cuprinde și codul numeric personal Dacă reclamantul locuiește în străinătate, va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se facă toate comunicările privind procesul;
  • numele, prenumele și calitatea celui care reprezintă partea în proces, iar în cazul reprezentării prin avocat, numele, prenumele acestuia și sediul profesional. Dovada calității de reprezentant, în forma prevăzută la art. 151, se va alătura cererii;
  • arătarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază cererea;
  • arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare capăt de cerere.
  • Când dovada se face prin înscrisuri, se vor aplica, în mod corespunzător, dispozițiile art. 150.
  • Când reclamantul dorește să își dovedească cererea sau vreunul dintre capetele acesteia prin interogatoriul pârâtului, va cere înfățișarea în persoană a acestuia, dacă pârâtul este o persoană fizică.
  • Când se va cere dovada cu martori, se vor arăta numele, prenumele și adresa martorilor, dispozițiile art. 148 alin. (1) teza a II-a fiind aplicabile în mod corespunzător;
  • semnătura.

Judecată publică a dosarului de divorț

Ulterior, dosarul ajunge în faza de judecată publică. Dar și acolo pot fi diverse motive de amânare. Sunt considerate motive de amânare:

  • nu sunt depuse toate înscrisurile; – vezi aici ce înscrisuri sunt necesare pentru divorț
  • se solicită o adresă către o instituție publică (cel mai adesea pentru aflarea veniturilor unuia dintre soți)
  • nu s-a efectuat raportul de anchetă socială (în cazurile de divorț cu minori)
  • nu este prezent un martor;
  • o parte se îmbolnăvește;
  • avocatul uneia dintre părți s-a îmbolnăvit;

În instanță, dosarul de divorț se judecă în mod public, ședința nefiind secretă. Toate probele (inclusiv martorii) se administrează în ședință publică.

Citește și ce acte ai nevoie pentru a intenta un divorț.

Cum pot divorța cel mai repede?

Cel mai repede poți divorța dacă ești de acord cu divorțul. Indiferent de calitate, dacă părțile sunt de acord, atunci procedura se desfășoară mai repede.

În primul rând, nu se mai administrează probe, care salvează 1 sau 2 termene de judecată.

Apoi, mai puteți accelera procedura divorțului prin solicitarea pronunțării unei hotărâri fără motivare. Dacă se solicită acest lucru, judecătorul nu își va mai motiva hotărârea și încheie dosarul mai repede.

În caz contrar, judecătorul va trebui să facă trimitere la argumente în alegerea soluției sale.

Folosiți pagina de Contact pentru a lua legătura cu noi!

Experiența, cunoștințele și dedicarea echipei noastre oferă clienților siguranța că beneficiază de cele mai bune soluții juridice.

Dacă aveți nevoie de un partener de încredere care să lupte pentru drepturile dumneavoastră, contactați-ne astăzi:

Vrei să întrebi ceva despre divorț ?

Ne poți contacta prin:

📞 0741.291.190 (apel direct)

WhatsApp WhatsApp: 0741.291.190 (mesaje rapide)

📧 murariu@murariulaw.ro (pentru detalii suplimentare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *