Plângere penală soluționare termen

plangere penala solutionare termen

Cât durează soluționarea unei plângeri penale? Descoperă adevărul și cum te putem ajuta

Dacă ai depus o plângere penală, probabil că te întrebi cât timp va dura până când vei primi o soluție.

Din păcate, o astfel de situație poate deveni frustrantă, mai ales din cauza informațiilor contradictorii pe care le găsești online.

Așadar, hai să clarificăm lucrurile și să îți explicăm cum îți poate veni un avocat în ajutor.

Înainte de asta poți citi și cum să redactezi o plângere penală singur dar și ce se întâmplă după ce depui plângerea penală.


Plângere penală soluționare termen

Pe internet circulă frecvent ideea greșită că procurorul trebuie să soluționeze o plângere penală în termen de 20 de zile. Acest lucru nu este adevărat.

Plângere penală soluționare termen eronat 20 de zile

Plângerea penală, prin natura ei, NU are un termen fix de soluționare.

Uneori, soluționarea poate dura luni sau chiar ani, în funcție de complexitatea cazului și de probele ce trebuie administrate.

Atunci, ce înseamnă cele 20 de zile ?

Ei bine, acest termen este reglementat de art. 338 din Codul de procedură penală și se referă la plângerea împotriva măsurilor sau actelor de urmărire penală.

Dacă, de exemplu, consideri că o măsură luată de organele de anchetă îți afectează drepturile, poți depune o plângere, iar aceasta trebuie soluționată în 20 de zile.

Este important să faci diferența între aceste două tipuri de plângeri pentru a-ți gestiona așteptările.

De asemenea, poți citi și despre diferența dintre plângerea obișnuită și plângerea prealabilă.

În concluzie, trebuie să te înarmezi cu răbdare. Poți fi chemat la declarații și peste un an de zile.

Însă, nu trebuie să rămâi pasiv la această situație. Dacă crezi că termenul de prescripție se apropie, trebuie să devii proactiv și să redactezi cereri pentru a reactiva dosarul.


Ce poți face dacă soluționarea plângerii penale stagnează?

Deși plângerile penale nu au un termen clar de soluționare, legea oferă un mecanism pentru a impulsiona lucrurile.

Dacă simți că ancheta durează nejustificat de mult, poți formula o contestație privind durata procesului penal, conform art. 488¹ din Codul de procedură penală.

Un avocat te poate ajuta să pregătești acest demers astfel încât să fie cât mai eficient.

Poți citi mai multe despre contestația privind durata procesului penal.

Pe scurt, după un an de zile, poți demara o asemenea procedură. Un judecător va stabili termenul în care procurorul trebuie să finalizeze urmărirea penală și să dea o soluție.

Judecătorul nu va hotărâ ce probe trebuie administrate. Nici dacă cele administrate sunt suficiente pentru a-l condamna pe inculpat.

Judecătorul nu face decât să fie imparțial și să răspundă întrebării Această cauză a depășit un termen rezonabil de soluționare?


De ce durează soluționarea unei plângeri penale?

O anchetă penală presupune strângerea și administrarea unui volum mare de probe.

Primul pas, de regulă, este audierea ta ca persoană vătămată.

Ulterior, organele de anchetă vor desfășura activități precum audierea martorilor, analiza probelor, efectuarea de expertize și alte proceduri complexe.

Acest proces poate fi de durată, iar colaborarea cu un avocat îți poate oferi o perspectivă clară asupra etapelor parcurse.

Totodată, reține că, în România, atât judecătorii cât și procurorii sunt subdimensionați. Sunt foarte multe dosare și prea puțin personal pentru a le soluționa pe toate într-un termen optim.

De asemenea, dacă în cadrul dosarului nu s-au luat măsuri preventive, atunci dosarul va stagna. Asta pentru că, în procedura penală română, dosarele cu măsuri preventive au prioritate.

Mai ales dacă, în cauză, este dispusă o măsură preventivă precum arestarea preventivă sau arestul la domiciliu. În acest caz, s-a instituit chiar și un termen de recomandare în ceea ce privește procedura din instanță.

Astfel, în cauzele cu arestați, termenele sunt recomandate a fi acordate la 7 zile.


Cum poți afla stadiul dosarului tău?

Pentru a verifica progresul anchetei, ai dreptul să consulți dosarul penal.

Poți redacta o cerere de consultare a dosarului pe cont propriu sau, mai simplu, poți apela la un avocat care să te ajute.

Acest drept presupune că poți cere dosarul și să îl analizezi. Poți vedea toate actele care s-au efectuat. Ai dreptul să îți notezi date din dosar dar și să soliciți fotocopii contracost.

Un avocat va analiza temeinic informațiile din dosar și îți va explica pașii următori.

De asemenea, acesta te poate sfătui cu privire la posibilele strategii de a accelera soluționarea cauzei.

Poți citi și cum să găsești un dosar penal folosind portalul instanțelor.


De ce să alegi un avocat pentru sprijinul tău juridic?

Atunci când te confrunți cu incertitudinea specifică unei plângeri penale, un avocat poate deveni aliatul tău de nădejde.

De aceea, te sprijinim pas cu pas, oferindu-ți asistență personalizată, redactarea actelor necesare și reprezentare juridică în toate etapele procesului penal.

Dacă vrei să afli mai multe despre cât durează un dosar penal și ce poți face pentru a obține o soluție mai rapidă, te invităm să ne contactezi.

Împreună, vom găsi cea mai bună cale de acțiune. Oferim și consultanță juridică online!

Solicită o consultanță juridică

Ne puteți contacta prin:

📞 0741.291.190 (apel direct)

WhatsApp WhatsApp: 0741.291.190 (mesaje rapide)

📧 murariu@murariulaw.ro (pentru detalii suplimentare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *