Ce se întâmplă dacă faci o plângere penală la poliție?

ce se intâmplă după ce depui o plângere penală la poliție

Atunci când treci printr-o situație dificilă, care ar putea constitui o infracțiune, și decizi să depui o plângere penală la poliție, este important să știi ce urmează.

Cunoașterea pașilor procedurali îți poate oferi claritate și încredere, iar un avocat specializat poate fi un sprijin esențial în acest proces.


Ce se întâmplă imediat după depunerea plângerii penale la poliție?

Dacă nu știi încă cum se scrie o plângere penală, poți citi acest articol despre cum se scrie o plângere penală.

Odată ce ai depus o plângere penală, în funcție de locul unde ai făcut-o – la poliție sau direct la parchet –, aceasta va primi un număr unic de dosar penal.

La poliție primește un număr de lucrare, ulterior va primi număr de parchet.

Dacă plângerea penală ajunge la parchet, procurorul o repartizează către polițiști pentru efectuarea cercetărilor.

În anumite cazuri, procurorul poate emite o ordonanță prin care stabilește ce acte trebuie să facă polițiștii, însă nu întotdeauna este necesar să existe o astfel de ordonanță.

Dacă natura infracțiunii impune ca urmărirea penală să fie efectuată direct de procuror, acesta va dispune începerea urmăririi penale și va organiza administrarea probelor.


Ce face poliția după primirea dosarului?

Polițiștii au un rol esențial în strângerea probelor, atât în favoarea, cât și în defavoarea persoanelor suspectate.

Primul pas este, de obicei, audierea persoanei vătămate – adică a ta, dacă ai depus plângerea. Este momentul în care povestești ceea ce s-a întâmplat și oferi toate informațiile relevante.

În funcție de urgență, unele probe pot fi administrate chiar înaintea audierii tale.

Spre exemplu, dacă există camere video care ar fi surprins incidentul, polițiștii pot solicita înregistrările imediat, pentru a preveni ștergerea acestora.


Cum se desfășoară ancheta?

Ancheta poate include diverse activități, reglementate de Codul de procedură penală, cum ar fi:

  • Cercetarea la fața locului: Polițiștii analizează locul faptei, ridică probe, cum ar fi amprente, obiecte sau alte urme lăsate în urmă.
  • Expertize și constatări: Pot fi dispuse rapoarte de expertiză sau constatări tehnico-științifice pentru a clarifica anumite aspecte ale cazului.
  • Audierea altor martori: Persoane care au văzut sau au cunoștință despre ceea ce s-a întâmplat pot fi chemate să dea declarații.
  • Audierea potențialului suspect: Există posibilitatea ca persoana suspectată să fie audiată și să-și spună versiunea. Va fi audiată inițial ca martor.

Pe parcursul anchetei, polițiștii și procurorii adună toate probele necesare pentru a stabili adevărul, indiferent dacă acestea îți susțin versiunea sau o contrazic.


Cât durează până sunt chemat la poliție?

Este o întrebare care stă pe buzele tuturor justițiabililor. După ce ai făcut o plângere penală, fie la poliție, fie la Parchet, înarmeaz-te cu răbdare.

Trebuie să știi că dacă în cauză nu se vor lua măsuri preventive, dosarul va sta foarte mult în nelucrare.

Nu e neapărat din rea-credință ci din faptul că personalul din justiție este subdimensionat. Asta înseamnă o prioritizare a dosarelor iar cele grave, cu măsuri preventive, sunt mai importante.

Totodată, lipsa unui avocat conduce la stagnarea dosarului. De ce ? Pentru că avocatul, periodic, redactează cereri. Redactarea de cereri investește procurorul în anchetă și trebuie să le soluționeze.

Soluționarea presupune lecturarea cererii, analizarea acesteia și admiterea sau respingere ei. În această manieră, dosarul este readus pe masa procurorului și nu îl poate ignora la nesfârșit.

Trebuie să fii conștient că au existat cazuri în care persoana care a depus plângerea a fost chemată după un an de zile la audiere. Acesta este un risc pe care oamenii și-l asumă când aleg să nu apeleze la un avocat.

De ce ai nevoie de un avocat pentru plângere penală la poliție?

Procesul penal poate fi complex și adesea copleșitor pentru cei care nu sunt familiarizați cu procedurile legale. Un avocat cu experiență te poate ajuta:

  • Să îți pregătești declarația astfel încât să fie clară și completă.
  • Să te asiguri că drepturile tale sunt respectate în timpul anchetei.
  • Să urmărești progresul dosarului și să identifici eventuale nereguli.

Depunerea unei plângeri penale este doar primul pas. Succesul unui astfel de demers depinde de corectitudinea procedurilor și de modul în care îți susții cazul.

Dacă ai nevoie de sprijin juridic, Murariu și Asociații îți stau alături pe tot parcursul procesului. Experiența noastră în drept penal ne permite să te reprezentăm cu profesionalism și dedicare.

Asigurăm și consultanță juridică online!

Protejează-ți drepturile și asigură-te că vocea ta este auzită!

Solicită o consultanță juridică

Ne puteți contacta prin:

📞 0741.291.190 (apel direct)

WhatsApp WhatsApp: 0741.291.190 (mesaje rapide)

📧 murariu@murariulaw.ro (pentru detalii suplimentare)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *