Prin decizia penală nr. 218A din 14 februarie 2018, Curtea de Apel Timișoara a dispus achitarea inculpatului trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, în speță, nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul la care a condus autoturismul, iar această împrejurare nu poate fi interpretată în defavoarea acestuia.
Extras din considerentele deciziei:
”Procurorul a dispus trimiterea în judecată a inculpatului AV, apreciind că la data de 15.09.2016 acesta a condus un autoturism pe drumurile publice având în sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală.
Însă în privința acestei acuzații instanța de apel are serioase dubii, în condițiile în care nu a fost stabilită, dincolo de orice îndoială, valoarea alcoolemiei inculpatului la momentul conducerii autoturismului.
Potrivit dispozițiilor art.336 alin.1 C.p. constituie infracțiune conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care, la momentul prelevării probelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge.
Sub acest aspect instanța va avea în vedere și decizia Curții Constituționale nr.732/2014 prin care s-a statuat că sintagma „la momentul prelevării probelor biologice” este neconstituțională, pentru existența infracțiunii fiind necesar ca valoarea alcoolemiei în sânge se depășească limita arătată mai sus la momentul conducerii autoturismului și nu la momentul prelevării probelor biologice.
Or, în prezenta cauză, nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul la care a condus autoturismul, iar această împrejurare nu poate fi interpretată în defavoarea sa.
Inculpatul a recunoscut împrejurarea că a condus acel autoturism pe drumurile publice, după cum a recunoscut și împrejurarea că în după-amiaza zilei de 15.09.2016 a consumat băuturi alcoolice. El a contestat doar faptul că la momentul la care a condus mașina valoarea alcoolemiei nu depășea limita legală stabilită de art.336 alin.1 C.p.
Organele de urmărire penală nu au putut prezenta probe care să infirme apărările inculpatului.
În primul rând, există contradicții în ceea ce privește ora la care se presupune că inculpatul ar fi condus autoturismul. Martorul DIȘ a indicat faptul că accidentul s-ar fi produs în jurul orei 21, inculpatul a arătat că a pornit cu mașina spre casă în jurul orei 21,30, în vreme ce în cuprinsul procesului verbal de constatare întocmit de organele de cercetare penală s-a consemnat că cercetarea la locul accidentului a început la ora 21,30.
În același timp, instanța de apel constată că inculpatul nu a fost găsit la locul accidentului, el fiind depistat la locuința sa întrucât abandonase mașina, iar în interiorul acesteia se găsea cartea sa de identitate. La ora 21,32 inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest.
În acest context, având în vedere împrejurarea că organele de poliție au fost sesizate telefonic de către martorul DIȘ despre producerea accidentului, și luând în considerare timpul de care au avut nevoie polițiștii pentru a se deplasa la locul accidentului și, apoi, la locuința inculpatului, se poate trage concluzia că inculpatul a condus vehiculul în jurul orei 21.
Inculpatul a fost testat cu aparatul etilotest la ora 21,32, iar prima probă biologică i-a fost recoltată doar la ora 22,45, după aproximativ două ore de la momentul la care condusese mașina.
În această situație era necesară o calculare retroactivă a alcoolemiei pentru a se stabili cu exactitate care fusese valoarea alcoolemiei la momentul la care inculpatul condusese mașina pe drumurile publice.
Or, așa cum rezultă din raportul de expertiză medico-legală nr.2761/A12/30.12.2016 întocmit de IML Timișoara, calculul retroactiv al alcoolemiei nu a putut fi efectuat întrucât la data de 15.09.2016, în intervalul orar 21,30-21,32, inculpatul se afla în faza de absorbție a alcoolului.
Ca atare, se poate constata împrejurarea că nu a putut fi stabilită valoarea alcoolemiei din sângele inculpatului la momentul conducerii autoturismului. După trecerea a aproximativ două ore de la momentul producerii accidentului inculpatul avea o alcoolemie în sânge de 1,05 g/1000 ml sânge, însă la ora la care a condus mașina, după cum au concluzionat medicii legiști, el se afla în faza de absorbție a alcoolului în sânge, astfel că este posibil ca valoarea alcoolemiei să fi fost sub limita prevăzută de art.336 alin.1 C.p.
În lipsa altor probe care să infirme acest dubiu, având în vedere și prevederile art.103 alin.2 C.p.p. conform cărora condamnarea se dispune doar atunci când instanța are convingerea că acuzația a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă, instanța de apel apreciază că în prezenta cauză nu se poate dispune condamnarea inculpatului, motiv pentru care, în temeiul art.396 alin.5 C.p.p. raportat la art.16 alin.1 lit.c C.p.p., va dispune achitarea inculpatului AV pentru săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa prin rechizitoriu.
Susținerile primei instanțe potrivit cărora calculul retroactiv al alcoolemiei inculpatului nu a putut fi efectuat din cauza inculpatului, care nu a fost sincer în ceea ce privește consumul de alcool și alimente, iar alte probe nu au putut fi administrate, nu pot fi reținute. Inculpatul are dreptul de a nu contribui la propria incriminare, ceea ce presupune și dreptul de a nu spune adevărul în ceea ce privește aspectele legate de faptele de care este acuzat. Revine organelor de urmărire penală obligația de a administra alte probe în sprijinul învinuirii, iar, în lipsa acestora, în toate situațiile, dubiile vor trebui interpretate în favoarea acuzatului și nu în defavoarea acestuia.”