Des ni se întâmplă să fim contactați de către clienți care doresc să afle dacă au un dosar penal pe numele lor și care este stadiul acestuia. În România, faza de judecată a unui dosar este publică, mai exact, oricine poate asista la un proces penal, evident, existând și excepții de la această regulă. Fiind o fază publică, există un portal al instanțelor care afișează în mod public, soluția pe scurt a fiecărui termen de judecată dar și a soluției pentru cauza respectivă.

Cum caut un dosar penal?

Pentru a vedea cursul unui dosar penal sau civil, există portalul instanțelor de judecată (portal.just.ro), unde oricine poate verifica stadiul unui dosar.

Spre exemplu, putem intra pe link-ul de mai sus, alegem instanța de judecată corespunzătoare, selectăm din stânga meniul Dosare și introducem numărul de dosar. Dacă nu cunoaștem numărul de dosar, atunci putem încerca să îl găsim prin introducerea numelui persoanei care este parte în respectivul dosar.

Totodată, portalul ne permite să selectăm rezultatul căutării în funcție de mai multe criterii precum:

  1. Relevanță – rezultatele afișate sunt ordonate în funcție de relevanță, în sensul că sunt afișate întâi dosarele care au același nume și prenume;
  2. Data dosarului – aici sunt două opțiuni, după cel mai vechi și după cel mai nou. Rezultatele sunt afișate în funcție de indicativul anual al dosarului, mai nou sau mai vechi, după cum selectați. Spre exemplu doriți să aflați dosarele cele mai noi care conțin numele scris de dumneavoastră, xxxx/yyy/2024 sau xxxx/yyy/2017.
  3. După ultima modificare – cu această opțiune veți ordona dosarele în funcție de ultima lor modificare pe portal. Spre exemplu, un dosar care a avut ultima modificare astăzi va apărea primul, chiar dacă indicativul anului este 2020 și nu 2024.

Puteți căuta folosind și ghilimelele “” care indică o căutare exactă și să fie afișat doar rezultate pentru numele persoanei pe care ați căutat-o. Căutarea o puteți face de pe pagina principală și astfel veți căuta la toate instanțele din România (cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție care are un portal separat și poate fi accesat aici www.iccj.ro) sau puteți căuta la o instanță anume selectând-o de pe hartă.

În felul acesta puteți utiliza portalul și să obțineți informații despre numele părților, obiectul dedus judecății, termenele acordate precum și soluția instanței de judecată dacă dosarul este finalizat. La fel de bine se poate observa dacă s-a făcut apel și care este stadiul căii de atac. De asemenea, portalul instanțelor arată și informații suplimentare precum organizarea instanței, cine este președintele instanței, locația acesteia, când sunt următoarele ședințe de judecată, alte informații de interes public sau care sunt bine de știut.

Pot găsi dosarul de urmărire penală de la Parchet?

În ceea ce privește dosarele de urmărire penală aflate la Parchet, acestea nu pot fi accesate, nefiind publice întrucât urmărirea penală însăși nu este publică. În atare situație, pentru a vedea stadiul unui dosar de urmărire penală trebuie să contactați un avocat și să încheiați un contract de asistență juridică. Avocatul, în baza împuternicirii avocațiale eliberate pe baza contractului de asistență juridică, formulează o cerere la Parchet de consultare a dosarului de urmărire penală și vă poate furniza detalii suplimentare cu privire la dosarul de urmărire penală.

Altfel, nu puteți vedea ce se întâmplă într-un dosar de urmărire penală, care sunt părțile, care este obiectul dosarului și așa mai departe. Totodată, în cazul dosarului de urmărire penală, nici dumneavoastră și nici avocatul nu pot afla stadiul dosarului decât dacă persoana care contactează avocatul este parte în respectivul dosar. Spre exemplu, nu puteți afla care este stadiul dosarului în care este implicat un vecin de-al dumneavoastră dacă dumneavoastră nu aveți nicio legătură cu acel dosar.

Portalul instanțelor de judecată este doar pentru instanțele de judecată, iar Parchetele nu au un astfel de portal public accesibil publicului larg. Doar după emiterea rechizitoriului și sesizarea instanței, dosarul devine public pentru a putea fi urmărit.

De aceea, poate ați observat unii avocați care sunt reticenți în a da declarații de presă despre obiectul exact al dosarului penal pentru că riscă să încalce dispozițiile art. 285 alin. (2) Cod de procedură penală care prevăd că: “(2) Procedura din cursul urmăririi penale este nepublică.” dar și dispozițiile art. 94 alin. (4) Cod de procedură penală care prevăd că (5) În cursul urmăririi penale, avocatul are obligația de a păstra confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat cunoștință cu ocazia consultării dosarului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *