Infracțiunea de luare de mită

Infracțiunea de luare de mită este reglementată ca infracțiune de corupție în cuprinsul art. 289 Cod penal. Pedeapsa pentru infracțiunea de luare de mită este de la 3 ani la 10 ani închisoare.

Legiuitorul nu a prevăzut, față de gravitatea infracțiunii, posibilitatea aplicării unei amenzi penale pentru această infracțiune.

Forme agravate ale luării de mită

Există anumite circumstanțe care dau infracțiunii de luare de mită un pericol mai mare.

În acest sens există Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Articolul 7 din această lege prevede:

Faptele de luare de mită sau trafic de influență săvârșite de o persoană care:

a) exercită o funcție de demnitate publică;

b) este judecător sau procuror;

c) este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor;

d) este una dintre persoanele prevăzute la art. 293 din Codul penal se sancționează cu pedeapsa prevăzută la art. 289 sau 291 din Codul penal, ale cărei limite se majorează cu o treime.

Astfel, dacă este întrunită o condiție din articolul 7 din Legea 78/2000 atunci limitele de pedeapsă se majorează cu o treime.

Exemplu concret de agravare a pedepsei în cazul infracțiunii de luare de mită săvârșită de un polițist ce are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor

Așa cum spuneam, limitele de pedeapsă pentru infracțiunea de luare de mită sunt de la 3 ani la 10 ani închisoare.

Însă, dacă un polițist ia mită ca să nu aplice o sancțiune contravențională, atunci aceste limite de pedeapsă se majorează cu o treime.

În concret, limitele vor fi de la 4 ani la 13 ani și 4 luni închisoare.

Astfel, pentru unele categorii de oameni, pedeapsa este mai dură.

• Dacă pedeapsa aplicată este mai mare de 3 ani, nu se poate dispune suspendarea executării sub supraveghere. Așadar, o pedeapsă mai mare de 3 ani închisoare determină executare efectivă în penitenciar. Citește mai mult despre suspendarea executării sub supraveghere.

Ce trebuie să știi despre infracțiunea de luare de mită

Fapta poate fi săvârșită doar de un funcționar public sau un funcționar public asimilat. Astfel, cine nu are calitatea de funcționar public nu poate săvârși această infracțiune.

Se poate săvârși în interes personal sau în intersul altei persoane.

Modalitate de luare a mitei poate fi directă sau indirectă.

Pot fi acceptate ca și mită atât bani, bunuri sau alte foloase dar și promisiuni viitoare de obținere a acestor foloase.

Ce se întâmplă într-un dosar de corupție ?

Dosarele de corupție sunt complexe. Se administrează foarte multe mijloace de probă constând în:

• Supraveghere tehnică – interceptări telefonice, înregistrări video
• Localizare prin intermediul telefonului mobil
• Tranzacțiile financiare
• Rapoarte de constatare
• Rapoarte de expertiză
• Declarații ale martorilor sau altor persoane din cadrul procesului
• Analize asupra înregistrărilor audio / video (dacă acestea sunt sau nu ale unui anumite persoane)

Lipsa suportului original a ridicat deseori întrebarea dacă raportul de expertiză poate fi fiabil sau nu. În general, experții solicită suportul optic original (cel pe care s-a înregistrat pentru prima data captura de ecran) și nu cel duplicat.

Declaraţiile martorilor colaboratori sau investigatori sub acoperire sunt coroborate doar cu înregistrările audio-video efectuate de către aceştia dar în privinţa acestora, prin raportul de expertiză întocmit în cauză (nr. XX din 07 februarie 2019 INEC, Laboratorul Interjudeţean Timişoara) s-a concluzionat că toate înregistrările audio-video puse la dispoziţia expertului nu respectă una sau două din cele trei condiţii impuse pentru autenticitatea unei înregistrări video (fie nu au fost stocate pe suportul original, fie nu a putut fi identificată după voce persoana implicată, fie nu a fost efectuată simultan cu captarea evenimentului în timp
real (filele 86-88 volum IV dosar nr. XXX). În plus nu s-a putut stabili identificarea persoanelor după voce în cazul inculpaţilor A, B, C, D (acesta din urmă probabilitate medie de identificare). Sentința Penală nr. 246 din 16 iulie 2021 Tribunalul Arad

Ce spun experții Institului Național de Criminalistică cu privire la efectuarea expertizelor asupra înregistrărilor video

Chiar experții reclamă, mai ales în dosarele de corupție, că în cazul multor dosare, Parchetul nu mai are înregistrarea originală.

Totodată, aproape niciodată, Parchetul nu pune la dispoziție și tehnica cu care a efectuat înregistrarea expertizată.

Lipsa tehnicii cu care s-a efectuat înregistrarea poate conduce la apariția unor informații criptate și imposibil de decriptat fără dispozitivul cu care s-a înregistrat.

Pe parcursul constatărilor, arată expertul la fila 12 și 13 că: “Blocul de date aferent fiecărui cadru, exemplificat în figura 15 include în formă criptată informații contextuale precum data și ora începerii înregistrării și seria constructivă a echipamentului tehnic. În contextul criptării, datele stocate pot fi vizualizate numai prin utilizarea programului de calculator pus la dispoziție de către producătorul echipamentului de înregistrare.”

În cazul acestor înregistrări, am solicitat expertului să depună în cadrul raportului și metadatele înregistrării. Am avut dosare în care metadatele au fost modificate. Înregistrarea avea o anumită durată conform metadatelor și o durată diferită atunci când era vizionată într-un player.

Apărare des utilizată în cazul infracțiunii de luare de mită – provocarea agenților investigatori

În practica mai veche a Parchetelor, s-a constat că, deseori, agenții investigatori provocau inculpații să săvârșească luarea de mită. Deseori, agentul, depășea un comportament pur pasiv și se transforma într-un veritabil instigator.

Dispozițiile art. 101 Cod de procedură penală instituie principiul loialității administrării probelor și are, în esență, trei componente:

1. Interdicția folosirii violențelor, amenințărilor, mijloacelor de constrângere, promisiunilor sau îndemnurilor în scopul obținerii probelor;
2. Interdicția folosirii metodelor sau tehnicilor de ascultare care afectează capacitatea persoanei de a-și aminti și de a relata în mod conștient și voluntar faptele care constituie obiectul probei:
3. Interdicția de a provoca o persoana să săvârșească ori să continue săvârșirea unei fapte penale, în scopul obținerii unei probe;

În speța de față, aplicabilitatea concretă au dispozițiile art. 101 alin. (3), respectiv interdicția de a provoca o persoană să săvârșească o faptă penală, în scopul obținerii unei probe.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis utilizarea investigatorilor sub supraveghere, mai ales în cazul infracțiunilor de corupție și de cele privitoare la droguri.

S-a conchis în practica acestei instanțe, pe modelul anglo-saxon că, în cazul acestor infracțiuni este permisă o anchetă proactivă față de ancheta tradițională reactivă.

Agenții investigatori trebuie să aibă un caracter pasiv

Cu toate acestea, este necesar un caracter pasiv al activității pe care trebuie să o desfășoare investigatorul sub acoperire.

Se arată în doctrina de specialitate că, dacă persoana suspectată de săvârșirea sau pregătirea infracțiunii profită de “oportunitatea” oferită de investigatorii sub acoperire, în împrejurări în care rezultă că ar fi acționat în același fel dacă “oportunitatea” ar fi fost oferită de o altă persoană, nu se poate reține provocarea.[1]

Rezultă că, investigatorii sub acoperire trebuie să adopte o atitudine pasivă și să nu reprezinte nimic mai mult decât o oportunitate normală, obișnuită, fără a avea un comportament activ.

Comportamentul activ  și provocarea sunt prezente în ipoteza în care îmbracă forme concrete de instigare care să nască în mintea persoanei ideea săvârșirii infracțiunii, putându-se realiza prin orice manopere dolosive, de pildă, rugăminți, insistențe, înșelăciune, insinuări, promisiuni false, hărțuire sau solicitări repetate.[2]

CEDO apreciază că este necesară demonstrarea necesității operațiunii speciale de investigare

Totodată, conform cauzei Romanauskas contra Lituaniei, paragraf 56, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stipulează că, autoritățile trebuie să demonstreze necesitatea operațiunii speciale de investigare.

Guvernul nu a precizat care erau aceste indicii. În această privință, Curtea reamintește că trebuie să stabilească dacă existau indicii concrete și obiective care să justifice o operațiune specială de investigare [a se vedea, în acest sens, Sequeira împotriva Portugaliei (dec.), nr. 73557/01, CEDO 2003-VI, Shannon împotriva Regatului Unit (dec.), nr. 67537/01, CEDO 2004-IV, și Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10071/04, pct. 36, 1 iulie 2008].

Însă, pentru a distinge între agentul provocator și cel infiltrat, există mai multe criterii: dacă intervenția polițiștilor este ordonată și controlată de un magistrat; dacă autoritățile aveau, aparent, rațiuni suficiente pentru a-l bănui pe acuzat de respectiva activitate ilicită, cazierul judiciar.[3]

Înalta Curte de Casație și Justiție a tratat această problematică într-o manieră pertinentă în cuprinsul deciziei nr. 917 din 9 martie 2011.

Raportat la cele indicate mai sus, I.C.C.J., a concluzionat în speța respectivă că, nu se poate constata că pentru săvârșirea faptelor penale pentru care inculpatul V.D. a fost trimis în judecată a fost determinat în vreun fel de colaboratorul, respectiv investigatorii sub acoperire, întrucât inculpatul desfășura această activitate infracțională în contextul unei perioade de timp îndelungate, neavând nevoie de inducerea de către altă persoană a unui îndemn de a realiza o activitate infracțională. Această concluzie a fost exprimată de către instanța supremă în baza administrării unui probatoriu.

Concluzii referitoare la provocarea în dosarele de luare de mită

Din aceste aspecte teoretice, se concluzionează că, agenții statului trebuie să aibă dinainte indicii despre faptul că persoana căreia i se oferă oportunitatea de a săvârși o infracțiune este angrenată în astfel de activități. Totodată, modalitatea în care i se oferă oportunitatea, trebuie să fie într-o manieră pasivă și să nu depășească o limită rezonabilă în instigarea acestuia la săvârșirea unei infracțiuni.

---

[1] I.H. DENNIS, The Law of Evidence, 3rd ed., Sweet & Maxwell, Londra, 2007, p.330 apud M. Udroiu, R. Slăvoiu, O. Predescu, Tehnici speciale de investigare în justiția penală, Ed. C.H. Beck, București, 2009, p. 166-167.

[2] C. FLORIAN, Investigatori sub acoperire, în R.D.P. nr. 2/2007, p. 133-134

[3] Codul de procedură penală, comentariu pe articole, Vol. I. Partea generală, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, 2024, Ed. C.H. Beck, p. 376