Pentru existența infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin.1 lit. c) din Legea 241/2005, este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidențierea unor cheltuieli nereale ori a altor operațiuni fictive. Relevant pentru atragerea răspunderii penale este caracterul real sau nu al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale. Astfel, utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă mențiuni false nu afectează existența raportului comercial în sens de negotium și nu transformă operațiunea comercială într-una inexistentă ori nereală, relevanță având achiziționarea de produse la prețul și în cantitatea stipulată în documentele contabile.
Extras din considerentele sentinței nr. 97/2018 a Tribunalului Hunedoara:
”Tribunalul constată că acuzația adusă inculpatului vizează săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin.1 lit. c) din Legea 241/2005, în formă continuată, reținându-se în sarcina inculpatului că, în calitate de reprezentant al societății _, în perioada august 2009-septembrie 2010, a introdus în contabilitatea societății facturi fictive în scopul sustragerii de la plata unor obligații către bugetul de stat în sumă de 993.979 lei.
Analizând acuzația adusă prin prisma probelor administrate, Tribunalul constată că, pentru existența infracțiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, este necesar ca, sub aspectul laturii obiective, să se dovedească evidențierea unor cheltuieli nereale ori a altor operațiuni fictive. Relevant pentru atragerea răspunderii penale este caracterul real sau nu al raportului juridic relevat de actele contabile sau documentele legale.
În cauză pentru a se determina existența acestor raporturi juridice s-au administrat probe testimoniale și s-a dispus efectuarea unui raport de expertiză din cuprinsul căruia rezultă că mărfurile achiziționate de către societatea comercială administrată de către inculpat au fost livrate către alți beneficiari, societatea administrată de inculpat înregistrând venituri în valoare totală de xxxxxxx,31 lei, cu TVA colectată în valoare de xxxxxx lei.
In aceste condiții nu se poate concluziona că operațiunile comerciale de aprovizionare cu marfă ale societății nu au fost reale.
Chiar dacă s-ar reține că furnizorii mărfurilor nu au fost în realitate X SRL , Y SRL, Z SRL acest fapt este irelevant sub aspectul determinării existenței laturii obiective a infracțiunii.
Tribunalul constată că nu s-a probat fără dubiu că inculpatul ar fi cunoscut că cei care i-au eliberat documente contabile nu sunt reprezentanții legali ai societăților comerciale și reține că utilizarea de către furnizor a unor facturi care poartă mențiuni false nu afectează existența raportului comercial în sens de negotium și nu transformă operațiunea comercială într-una inexistentă ori nereală. Ceea ce este relevant pentru cauză este achiziționarea de produse la prețul și în cantitatea stipulată în documentele contabile.
Constatarea tipicității, în speță, privește exclusiv existența operațiunilor comerciale, ori s-a dovedit fără dubiu că aceste operațiuni au fost reale devreme ce societatea a vândut bunurile în privința cărora a încheiat documente contabile și a încasat prețul acestora. Doar în situația în care documentele contabile evidențiau operațiuni care nu aveau nici un corespondent în realitate erau întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, respectiv în situația în care în documente erau înregistrate achiziții care nu au avut loc.
Principiul neutralității TVA-ului, al proporționalității și a prevalenței economicului asupra juridicului impun ca deducerea taxei pe valoare adăugată să fie acordată, dacă cerințele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerințe de formă nu au fost respectate. În acest sens a decis și Curtea de Justiție a Uniunii Europene care, în Hotărârea HALIFAX – C -255/02, a statuat că singura situație în care trebuie exclus caracterul real au unei operațiuni economice este acela în care se efectuează tranzacții fictive.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 396 alin.5 rap. la art.16 alin.1 lit. b) teza I din Codul de procedură penală inculpatul va fi achitat pentru infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c) și alin. 2 din Legea 241/2005 cu art. 41 alin. 1, 2 din Codul penal din 1969 și art. 5 din Codul penal.” (Tribunalul Hunedoara, Sentința penală nr. 97 din 6 iunie 2018, www.rolii.ro)